TELEFON: 021.310.65.62 sau 021.310.65.63

Sedentarismul si consecintele sale asupra sanatatii

cerc-vicios-sedentarism-obezitate-mic
 
Ce inseamna Sedentarism?
Oamenii fac putina activitate fizica pe parcursul unor perioade indelungate de timp, sunt persoane care au un stil de viata sedentar. Cele mai multe dintre acestea nu fac sport, din cauza lipsei de timp si din cauza faptului ca munca lor nu implica prea multe activitati fizice. De obicei, viata de familie, dar si energia consumata la locul de munca sunt suficient de epuizante.

 

Stilul de viata sedentar insa, poate determina o serie de probleme de sanatate. Atunci cand muschii nu mai sunt folositi si circulatia sangelui la nivelul corpului nu este suficient de intensa, ar putea sa apara obezitatea, bolile cardiovasculare, atrofierea muschilor, diabet, osteoporoza si apnee de somn.
 
Efectele nocive ale sedentarismului asupra corpului
- Dereglarea metabolismului. Cand o persoana nu face activitate fizica o perioada mai lunga de timp, metabolismulsau se va incetini. Cand muschii, mai ales cei folositi pentru deplasare (cum ar fi cei ai membrelor inferioare) nu sunt solicitati, circulatia sangelui se va incetini si se vor arde putine calorii.
Enzimele responsabile pentru descompunerea trigliceridelor, pur si simplu, nu vor mai fi active. Principala consecinta va fi cresterea riscului de aparitie a bolilor metabolice. Printre aceste conditii s-ar putea enumera diabetul de tip 2, nivelurile anormale de lipide, valorile crescute ale trigliceridelor, nivelurile ridicate de colesterol rau LDL sau nivelurile scazute de colesterol bun HDL, fibromialgia si sindromul de oboseala cronica.
- Cresterea riscului dezvoltarii cancerului. Un stil de viata sedentar creste riscul aparitiei cancerului. Lipsa activitatii fizice poate determina dezvoltarea unor diferite tipuri de cancer, incluzand cancerul de san, cancerul de colon,cancerul de endometru, cancerul de vezica urinara, cancerul de prostata, cancerul pancreatic si melanomul. Un organism inactiv poate da nastere la celule canceroase periculoase, crescand probabilitatea unui deces provocat de cancer.
- Obezitate. Efectul direct al unui stil de viata sedentar este un corp supraponderal, ca urmare a stocarii caloriilor, fara ca acestea sa fie arse. Caloriile care sunt depozitate in organism se vor transforma in grasimi si vor contribui la cresterea numarului de kilograme.
- Afectarea posturii si a coloanei vertebrale. Statul indelungat pe scaun, in pozitii incorecte si lipsa activitatii fizice vor conduce la slabirea muschilor care sprijina coloana vertebrala, dar si la scurtarea flexorilor soldului si a tendoanelor genunchilor. Principala consecinta este cresterea incidentei durerilor cronice din partea inferioara a spatelui, dar si rigidizarea coloanei vertebrale.
- Muschi mai putin tonifiati. Muschii au nevoie de exercitiu in mod regulat pentru a fi in forma buna si pentru a va sustine suficient pentru a desfasura activitatile zilnice. Totusi, daca duceti o viata sedentara, muschii vor fi mai greu de folosit. Aceasta lipsa de miscare si exercitiu va reduce forta si puterea organismului dumneavoastra.
- Limitarea functiei sistemului circulator. Cu cat o persoana face mai putine miscari, cu atat va fi utilizata mai putina glucoza din sange. In urma studiilor s-a confirmat ca pentru fiecare doua ore zilnice petrecute de o persoana in pozitie orizontala (stand pe spate), probabilitatea de a dezvolta diabet zaharat creste cu 7%.
Riscul bolilor de inima creste, intrucat enzimele care pastreaza sub control grasimile din sange sunt inactive. De asemenea, creste posibilitatea dezvoltarii depresiei, intrucat din cauza scaderii fluxului de sange la creier ajung mai putine endorfine raspunzatoare de starea generala de bine a organismului.
- Boli cardiovasculare. Sedentarismul predispune la aparitia bolilor cardiovasculare. Cercetarile au demonstrat faptul ca oamenii care stau mai mult de sase ore pe zi la birou au un risc mai mare de a dezvolta hipertensiune arteriala, ateroscleroza si rigidizarea arterelor, angina pectorala, tromboza profunda si formarea de cheaguri de sange la nivelul membrelor inferioare, dar si boli coronariene.
- Osteoporoza. Inactivitatea prelungita si lipsa de solicitare a oaselor poate duce la scaderea rezistentei acestora. Unul dintre rezultate ar putea fi osteoporoza, boala caracterizata de fragilitatea si slabirea oaselor.
- Tulburari de somn. Un stil de viata sedentar nu reprezinta nicio provocare pentru organism. Prin urmare, scade nevoia organismului de a se odihni si apar tulburarile de somn, dar mai ales insomnia.
- Accelerarea procesului imbatranirii. Telomerii localizati la capetele cromozomilor au rolul de a-i proteja de orice prejudicii. Totusi, telomerii se scurteaza pe masura ce imbatranim. Cercetarile au dovedit faptul ca la persoanele sedentare telomerii se scurteaza mai repede decat la persoanele active. Cu cat se scurteaza mai repede telomerii, cu atat apar mai repede semnele imbatranirii.
- Risc crescut de diabet zaharat. Nivelul de zahar din sange poate fi tinut sub control prin activitate fizica regulata. Totusi, daca nu faceti niciun fel de activitate fizica si consumati calorii, creste nivelul de zahar din sange. Cantitatea marita de glucoza din sange va suprasolicita pancreasul, care va influenta secretia de insulina, amplificandu-se probabilitatea dezvoltarii diabetului zaharat.
 
Ce trebuie facut?
Daca va numarati printre persoanele sedentare si doriti sa luati masuri pentru a va imbunatati starea generala de sanatate, puteti incepe cu exercitii fizice de intensitate moderata, pe care sa le realizati perioade scurte de timp la inceput (10-15 minute). Cu trecerea timpului, ar fi recomandabil sa mariti treptat perioada alocata activitatii fizice si sa cresteti complexitatea exercitiilor fizice.
Dupa fiecare una-doua ore de stat pe scaun, ridicati-va si faceti 10 minute de miscare, indiferent ca este vorba despre mers in ritm alert sau urcatul scarilor. Exista diverse moduri prin care puteti sa faceti miscare pe parcursul unei zile, important este doar sa va doriti sa fiti o persoana mai activa si sa evitati sedentarismul.
 
apud: http://www.sfatulmedicului.ro/